Dacă ai o afinitate pentru fripturi perfect la grătar de fiecare dată, fără excepție, un nou gadget facilitează procesul și se poate instala pe o varietate foarte mare de grătare.

Weber Connect combină o serie de senzori pentru temperatură cu o aplicație de mobil și ani de cercetare pentru a-ți facilita obținerea unei fripturi perfecte. În cazul în care îți place să-ți afumi carnea pe parcursul mai multor ore, ai și această opțiune fără alte investiții.

senzor gratar inteligent webber connect

Weber este o companie cu o lungă istorie în domeniul grătarelor și afumătoarelor de grădină. Anul trecut au anunțat și grătare cu conectivitate Wi-Fi care să interacționeze cu smartphone-ul. Acelea fac parte din seria SmokeFire și vor putea fi achiziționate înainte de finele acestei luni. 

La CES 2020 însă, a fost anunțat și Weber Connect Smart Grilling Hub care poate fi văzut în imaginea de mai sus. Acest dispozitiv standalone poate aduce conectivitate Wi-Fi și Bluetooth pe orice grătar, indiferent cât este de vechi sau de nou. Informațiile citite de senzori sunt ulterior transpuse în aplicația de mobil și transformate în detalii cu adevărat utile.

Pornind de la rețeta pe care ți-o alegi in-app sau tipul de carne utilizată, este aproape imposibil să nu fii mulțumit de rezultate de fiecare dată. Ca un detaliu drăguț, protocolul de comunicații gândit de Weber este intitulat WiFire. Creatorii produsului sunt optimiști că poate la o pulpă de pui nu va fi foarte util, dar dacă gătești pe termen lung, ca o bucată mare de porc sau vită, va face minuni.

Dacă vrei un grătar complet smart, Timberline și Ironwood de la Traeger includ tot ce ai nevoie, inclusiv un sistem de ajustare a temperaturii de la distanță. Weber Connect utilizează JuneOS, aceeași tehnologie pe care o găsești în cuptoarele smart June. În procesul de gătire, te va învăța cum să-ți pregătești grătarul, cum să-ți pregătești carnea, când să o pui pe grătar, când să o întorci, cât timp să o lași să se odihnească înainte să o tai și multe altele. Investiția într-un Weber Connect Smart Grilling Hub este de aproximativ 130 de dolari, în prima parte a acestui an.