Amazon permite unui număr aparent infinit de comercianți să vândă produse. În mod aproape inevitabil, așa ajung să ofere o serie stufoasă de creații contrafăcute de la branduri cunoscute. În teorie, încearcă să remedieze problema. În practică, este un pic mai complicat.

Amazon continuă să fie cel mai profitabil business de pe mapamond, chiar dacă ingredientele din spatele afacerii sunt departe de a fi corecte sau sănătoase. Din momentul în care a acceptat vânzători terți, nu a durat mult până când magazinul online a fost asaltat de produse contrafăcute. Pentru că își lua comision din fiecare vânzare, Jeff Bezos nu s-a arătat foarte afectat de această situație.

Când giganți precum Nike au refuzat să-și mai vândă marfa pe Amazon pentru că vinde fără rușine falsuri ale aceluiași brand, oficialii companiei lui Bezos s-au gândit să schimbe câteva lucruri. Atunci, au intrat într-o cursă de-a șoarecele și pisica pentru penaliza comercianții de fake-uri.

În prima etapă, au fost crescute comisioanele celor care și-au propus să vândă produse de la branduri foarte cunoscute. În plus, au permis acelor branduri să facă rapid plângeri împotriva comercianților neoficiali, pentru a nu mai putea vinde pe Amazon. Acum, cea mai valoroasă companie din lume vrea să ofere în mod direct autorităților informațiile necesare pentru a prinde indivizii care fac afaceri cu produse contrafăcute. Informația a fost publicată într-un raport Reuters, pornind de la o sursă apropiată de companie.

Practica de a da date despre comercianți autorităților a existat de mult timp la Amazon, când se considera că este vorba de ilegalități. Acum, un singur produs contrafăcut vândut este suficient pentru ca vânzătorul să ajungă în vizorul poliției. Imediat după prima greșeală, numele comerciantului, numele companiei, produsul și datele de contact vor ajunge la autorități. În același timp, va închide contul vânzătorului, dar va pune la dispoziție o procedură de apel la respectiva decizie. Nu este foarte clară motivația din spatele schimbărilor pregătite de Amazon, dar s-ar putea să aibă legătură cu numărul mare de companii precum Nike ce refuză să mai facă afaceri cu ei.