Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că această creștere a numărului de cazuri se datorează perioadei cu weekend-uri prelungite, dar precizează faptul că autoritățile se așteptau la o astfel de evoluție, iar spitalele sunt pregătite.

Ministrul Sănătății admite și faptul că, odată cu creșterea numărului de cazuri din ultimele zile, “există o tendință de suprapopulare la nivelul spitalelor din București – Matei Balș și Victor Babeș”, dar spune că deocamdată mai sunt locuri în aceste spitale. De asemenea, în țară, “sunt anumite zone, anumite spitale din anumite județe, care au o suprasolicitare în acest moment sau sunt aproape de limita maximă. Acolo, o parte dintre cazuri vor fi dirijate către spitalele din apropiere, în măsura în care nu vor mai exista locuri.” În același timp, o parte dintre spitalele suport COVID din țară au cerut în această perioadă să revină la patologia non-COVID, “crezând că s-a terminat”, spune Nelu Tătaru: “Ei bine, nu s-a terminat. Cel puțin ieri, doar 7 județe nu aveau cazuri noi.”.

Ministrul Sănătății amintește că venim după două weekenduri prelungite și după două etape de relaxare survenite la distanță de câte două săptămâni. În cea de-a treia etapă de relaxare s-a intrat acum 3 zile. “Am avut 196, 237, 222, 275, 320, a urmat o zi cu 166 de cazuri luni, 345 ieri și 320 de cazuri astăzi. Ne aflăm la 3 zile de la a treia etapă de relaxare.”, a spus Nelu Tătaru, într-un interviu pentru Hotnews.

“Ne așteptam să avem această creștere a numărului de cazuri”, mărturisește Nelu Tătaru, subliniind însă că “Populația ar trebui să respecte regulile impuse și acele norme de desfășurare și funcționare a măsurilor de relaxare tocmai aplicate. În condițiile în care vom respecta aceste reguli, putem gestiona acest număr de cazuri.”