Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD la Primăria Ploiești, a lansat, marți, primele acuze la adresa primarului PNL Adrian Dobre: „A ținut Ploieștiul în loc patru ani și nu vedem niciun progres”.

Declarația senatorului PSD Radu Oprea a fost făcută în contextul în care primul-ministru a afirmat că „orașele conduse de primari PSD arată ca în Evul Mediu”.

„Aș vrea să discutăm împreună despre o afirmație a premierului Ludovic Orban care a spus că orașele care sunt conduse de primari PSD arată ca-n Evul Mediu. Și atunci m-am gândit ca, împreună cu colegii noștri, să-l invităm pe domnul Orban într-o vizită la Ploiești, un oraș condus de un PNL-ist. Și atunci vom vedea dacă imaginea de Evul Mediu este într-adevăr reală în Ploiești sau nu”, a susținut, marți, în cadrul unei conferințe de presă, senatorul Radu Oprea, care a descris pe scurt și principalele probleme ale orașului, neuitând să spună despre povestea treptelor din marmură vopsite în gri de la Casa de Cultură a Sindicatelor, la vizita președintelui Iohannis.

„Sigur am putea să observăm celebrele trepte vopsite gri, atunci când a venit președintele Iohannis, și mă gândesc că dacă vine Orban mai vopsim ceva… Nu știu ce culoare, o să vedem. Aleg ei că e frumos!”, a susținut, ironic, Radu Oprea, care a menționat multiplele probleme ale orașului nu doar cele legate de esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la chioșcurile abandonate pe domeniu public până la situația pasajului pietonal Nichita Stănescu.

„Avem, din păcate pentru ploieșteni, un mandat al unui primar PNL, care a ținut Ploieștiul în loc patru ani și nu vedem niciun progres”,  a declarat senatorul Radu Oprea, lansând public invitația pentru premierul Ludovic Orban să vină la Ploiești pentru a vedea cum arată „un oraș condus de un PNL-ist”.