Cercetătorii din Timişoara au făcut primii paşi pentru crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus, care ar urma sa fie administrat sub forma unui spray nazal. Proiectul de trei milioane şi jumătate de lei este finanţat de Ministerul Educaţiei şi realizat de Centrul de Cercetare Oncogen din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, în parteneriat cu Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Vaccinul ar putea fi scos pe piaţă anul viitor, declară coordonatorul proiectului, medicul Virgil Păunescu, informează rador.ro.

”Vaccinul e gata şi acum şi lucrăm pe celule. Nu poate fi folosit până nu primim toate aprobările şi nu urmăm paşii. Vaccinul ca atare trebuie să treacă prin 3 faze Cu exactitate, sper, în două-trei luni să obţinem acordul pentru studiul de fază I, care înseamnă câteva zeci de voluntari. Dacă nu păţesc nimic şi lucrurile merg bine, pentru că se testează toxicitatea, primeşti avizul pentru studiul de fază II. Dacă lucrurile vor merge bine, probabil că la anul va fi pe piață.

Calea de intrare fiind nazală, oculara şi digestiva în momentul în care dai, cum mi-am pus eu picături, vaccinul s-a dus în nas, s-a adus în tubul digestiv şi am avut şi tulburări digestive şi îţi protejează şi ochii, deci protejează toate căile de intrare.”, a spus Păunescu.

“Aici se va face analiza preclinică, iar în cadrul Institutului Cantacuzino se vor face studiile efective pe animale, studiile în vivo pe animale vii. Nu putem să vorbim în momentul de față decât de un design, prototip şi abia apoi dacă va fi validat pe animale vom avea un candidat de vaccin pentru uz uman.”, a explicat dr. Raul Pătrașcu, manager Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Laboratoarele Institutului Cantacuzino sunt singurele din ţară care fac posibile aceste testări, informează PRO TV.

“Institutul Cantacuzino încearcă să susţină prin tot ce va putea el în această activitate de cercetare, de dezvoltare a vaccinului anti SARS-COV-2. Nu puteam să refuzăm, să stăm deoparte şi să privim cum această boală îşi face de cap.”, a precizat col. dr. Florin Oancea, comandant Institutul Naţional de Cercetare Cantacuzino.

OncoGen este singurul centru din estul Europei aflat pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care are în testare un vaccin anti SARS-COV-2.