Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că și-ar dori ca Dreapta să aibă candidați unici și la primăriile de Sector din București, precum la Primăria Generală, dar a pus sub semnul îndoielii că liberalii vor avea cu cine dicuta din moment ce USR PLUS și-au anunțat deja candidații proprii.

”Mi-aș dori să mergem în aceeași formulă și la Sectoare (cu candidați unici – n. red.), cu condiția ca să avem cu cine discuta. Nu noi ne-am anunțat candidații la primăriile de Sector”, a declarat Orban, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Alianţa USR PLUS a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti: Clotilde Armand – sectorul 1, Radu Mihaiu – sectorul 2, Ana Ciceală – sectorul 3, Simona Spătaru – sectorul 4, Alex Dimitriu – sectorul 5 şi Alexandru Gâdiuţă – sectorul 6.