Drumul se află într-o situație tot mai gravă. Drumul județean 214 din județul Prahova, care face legătura între Brebu și satul Pietriceaua. Este un drum afectat de alunecările de teren din zonă, un drum care cedează de la o zi la alta și există riscul să se producă surpări semnificative pe unele porțiuni, care ar duce efectiv la izolarea satului Pietriceaua.

Puteți vedea în imaginile trimise de cititori cum arată acest drum la sfârșit de iunie 2020. Oamenilor le trebuie curaj să circule prin această zonă și se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva autoritățile așteaptă ca drumul să se rupă de tot pentru a interveni. Ceea ce, chiar s-ar putea întâmpla. Este adevărat, DJ 214 nu are nevoie de o simplă asfaltare, ci de o consolidare în toată regula ceea ce, evident, necesită mulți bani. Dar nu vorbim despre o situație nouă, sunt ani de zile de când aici sunt probleme din cauza alunecărilor de teren care se reactivează periodic în urma ploilor torențiale. Situația este cunoscută la nivelul autorităților locale, dar și la nivelul celor județene, Consiliul Județean Prahova fiind administratorul acestui drum. Se intenționează executarea lucrărilor de consolidare, dar deocamdată au fost alocați bani (55.000 lei) doar pentru realizarea proiectării în vederea consolidării.