Tesla se numără printre singurele companii americane care a continuat producția de autoturisme în pandemie și, chiar dacă SUA se află într-o situație deplorabilă, Elon Musk are motive de celebrare.

Deși Tesla este evaluată de mult timp ca fiind unul dintre cei mai valoroși producători auto, până de curând, nu s-a apropiat financiar de producătorii auto tradiționali. În contextul pandemiei și a interesului global pentru mașini electrice, inevitabil s-a produs.

Tesla a devenit miercuri cea mai scumpă companie din industria auto la nivel global, pornind de la valoarea activelor sale de pe piața de valori. În acest fel, a reușit să depășească Toyota, chiar dacă la capitolul unități vândute cei doi giganți sunt departe de a juca în aceeași ligă. Ca referință, japonezii vând mult mai multe mașini.

Informația a fost publicată inițial de Bloomberg și atrage atenția asupra faptului că valoarea de piață a Tesla a depășit 207 miliarde de dolari la New York. Pe locul doi în industria auto, din prisma valorii totale a acțiunilor tranzacționate la bursă se află Toyota cu 201,9 miliarde de dolari.

Performanța companiei conduse de Elon Musk este cu atât mai impresionantă cu cât ai în vedere momentul depășirii anteriorului prag psihologic. Pe 22 ianuarie atinsese pragul de 100 de miliarde capitalizare pe piață. Cu alte cuvinte, dacă ți-ai fi cumpărat acțiuni Tesla la începutul anului, acum ți-ai fi dublat banii.

În cazul în care performanța financiară a Tesla nu era suficient de spectaculoasă, tot miercuri, producătorii auto tradiționali americani, General Motors și Fiat Chrysler au publicat ieri rezultatele financiare pe cel de-al doilea trimestru din 2020. Fără să șocheze pe nimeni, acestea au înregistrat o scădere de peste o treime în Statele Unite, unde cumpărătorii au rămas izolați în casele lor o mare parte a timpului, în încercarea de a stopa pandemia Covid-19.

Revenind însă la Musk, Tesla urmează să-și publice cifrele de vânzări pentru trimestrul doi înainte de finele săptămânii. Deși nu se cunosc particularități legate de anunțul respectiv, gigantul din domeniul mașinilor electrice a promis în urmă cu ceva timp că speră să livreze jumătate de milion de mașini în 2020, cu tot cu pandemie.