Alin este un salvamar român care a devenit eroul presei din Italia, după ce a salvat viața unui copil de 12 ani aflat în pericol să se înece. El l-a resuscitat pe băiat timp de 12 minute. „Multe mulțumiri lui Alin pentru că i-a salvat viața fiului meu”, a transmis Olga, mama băiețelului, scrie La Repubblica.

Alin este salvamar pe plaja “Bahia”, în cea mai populară zonă din Ostia, și este expert în curse cu obstacole, precum “Spartan Race”. Dacă nu ar fi avut această pregătire, probabil că băiețelul de 12 ani nu ar fi putut fi readus la viață, scrie La Repubblica.

„Când l-am scos din apă, băiatul era inconștient. Așa că am făcut manevrele prevăzute de protocolul BLS (Basic Life Support), procedură de prim-ajutor care include și resuscitare cardio-pulmonară”, a afirmat Alin.

El spune că i-a făcut copilului masaj cardiac și manevre de respirație, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul a deschis ochii, în timp ce mama acestuia plângea. Copilul a fost preluat apoi de medicul chemat prin apelul de urgență și transportat cu elicopterul la un spital din Roma.