Fostul președinte al PSD, încarcerat pentru trei ani și jumătate la Penitenciarul Rahova pentru angajările fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, a înregistrat un alt dosar în care a chemat partidul ”la bară”.

În acest nou dosar, Liviu Dragnea este reclamant, iar PSD pârât, inclusiv Organizația Județeană Teleorman. Obiectul dosarului îl constituie ”partide politice dizolvare persoană juridică – art.253 CC. – declinare” și are termen astăzi, conform portalului instanțelor.

La primul termen, pe 4 iunie 2020, Tribunalul București a amânat dezbaterile după ce judecătoarea a constatat lipsa plății taxei de timbru pentru acțiune (300 lei). Liviu Dragnea nu a fost prezent în sala de judecată atunci, acesta a transmis o cerere la dosar prin care solicita să nu fie adus la proces.

Concret, în acest proces, Liviu Dragnea se foloseşte de condamnarea sa în dosarul angajărilor fictive şi spune că dacă PSD Teleorman a menţinut ang, Tribunalul București a amânat, însă, dezbaterile în dosarul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD și PSD Teleorman după ce judecătoarea a constatat lipsa plății taxei de timbru pentru acțiune (300 lei).ajarea celor două femei, angajare care a dus la pedepsirea sa, înseamnă că şi PSD Teleorman a participat, de fapt, la infracţiunea pentru care el a fost închis. În plus, el adaugă că dacă PSD Teleorman a greşit, tot partidul a greşit.

Dragnea susţine că PSD Teleorman a cauzat un prejudiciu Direcţiei pentru Protecţia Copilului pentru că le-a ţinut pe cele două angajate în acte şi că, astfel, PSD Teleorman ar trebui dizolvat.

Liviu Dragnea consideră că stă la Penitenciarul Rahova ”complet nevinovat”. Acesta a declarat, în primul și singurul interviu difuzat de la intrarea sa la închisoare, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că niciodată nu o să poată să-și spele ”acest păcat” în fața copiilor lui și a Irinei. 

”Am spus-o și o spun mereu: stau aici nevinovat. Complet nevinovat și sunt ținut în continuare fiind încălcate drepturi fundamentale din cartea europeană a drepturilor omului.

Îmi pare foarte rău că au suferit copiii mei și Irina a suferit și suferă foarte mult. Niciodată eu nu o să pot să-mi spăl acest păcat în fața lor. Cu toate că ei m-au încurajat în permanență și spuneau să nu mă gândesc, că dacă eu cred în niște lucruri, ei mă susțin. Eu păcatul ăsta nu o să mi-l pot spăla niciodată față de viața chinuită pe care le-am făcut-o și, din păcate, o mai au, pentru că ei nu s-au oprit. Sunt mizerii întâmplate și lui Ștefan și Alexandrei”, a spus Liviu Dragnea la Realitatea PLUS.

sursa: realitatea.net