Trecutul administrativ presarat cu acuzatii privind comiterea unor ilegalitati al primarului Gheorghe Stoica din Banesti l-ar putea costa cel putin functia de edil-sef al comunei, daca nu si mai mult de atat.

Potrivit informatiilor noastre, Curtea de Conturi are in derulare o ancheta privind achizitii ilegale facute de Primaria Banesti, ajunsa in faza colectarii de documente si informatii pentru o eventuala punere sub acuzare.

Concret, este vorba despre zeci de mii de lei pe care primarul Gheorghe Stoica i-a cheltuit nejustificat, in 2017, pe telefoane mobile si abonamente. La vremea respectiva, subiectul a ajuns in toata presa din judet, iar ancheta demarata de Curtea de Conturi a scos la iveala modul de operare si sumele prejudiciate din bugetul comunei Banesti.

„U.A.T.C. Băneşti a înregistrat nejustificat pe cheltuieli şi a efectuat plăți fără bază legală în sumă totală de 25.262 lei, prin decontarea unor abonamente şi servicii de telefonie mobilă pentru numere de telefon neidentificate la personalul din cadrul entităţii, fiind calculate majorări de întârziere în sumă totală de 9.005 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Ancheta, insa, nu s-a oprit aici. Sursele noastre ne-au informat ca autoritatea de control a cheltuirii banilor publici a solicitat documente si informatii, pentru a se definitiva dosarul si a-l trimite organelor de cercetare penala.