România nu va mai intra în stare de urgență și nu se vor mai închide afaceri. În schimb, după 15 iulie, Guvernul are în vedere o serie de măsuri.

Starea de alertă din România se încheie pe 15 iulie, dar ministrul Sănătății este încrezător că se va prelungi după acea dată. În plus, se ia în vedere carantinarea anumitor localități, cu condiția ca legislația pentru astfel de măsuri radicale să există în țara noastră.

„În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă”, a spus Tătaru la B1 TV, potrivit Agerpres.

În condiții ideale, o soluție bună ar fi carantinarea unor orașe, în opinia ministrului Sănătății. Legislația nu este însă foarte bine pusă la punct, din acest punct de vedere. „La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie”, a subliniat ministrul.

În mod inevitabil, Nelu Tătaru a atras atenția și asupra faptului că mai multe țări din Europa au reguli speciale de intrare în țară pentru români, din cauza ratei îmbolnăvirilor de la noi. „Am anticipat foarte multe lucruri. Am anticipat şi creşterea prin măsuri de relaxare. Nu am anticipat lipsa unei legislaţii. (…) Sunt 12 ţări care în acest moment au diferite grade de restricţie faţă de cetăţenii români. Ar trebui să ne pună nişte semne de întrebare. Alţii văd ce noi nu vrem să vedem. (…) În acest moment avem şi relaxări multiple, avem şi nerespectarea unor reguli, avem şi lipsa unei legislaţii”, a precizat demnitarul.

Bolnavii de coronavirus din România au început să prezinte alte simptome, diferite de cele pe care le-am asociat la început cu Covid-19 „În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. Şi dacă au venit cu febră, scaune diareice, greaţă”, a menţionat el.

Cel mai important sfat din partea ministrului Sănătății este să mergem la medic, în momentul în care depistăm orice fel de simptome.  „Recomandarea mea, pentru a putea gestiona clar şi a putea spune că aceste două săptămâni sunt săptămânile noastre de foc, după aceea să mergem pe o pantă descendentă, este: prezenţa la medic la orice simptomatologie pe care o avem, acceptarea tratamentului recomandat de medic, acceptarea unei internări, fiindcă dacă astăzi avem o simptomatologie uşoară, mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de uşoară.

Iar la un moment dat, dacă mergem acasă şi spunem ‘o să îmi treacă în două zile’, o să vedem că peste două sau trei zile simptomatologia nu mai este aceeaşi. Mergem pe o creştere progresivă alternând ca număr de cazuri la un moment dat, acel platou pe care îl aveam într-o perioadă în dinţi de fierăstrău, tocmai pentru a putea stabiliza o evoluţie şi o transmitere comunitară”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.