Scandal mare sâmbătă seara în comuna Filipeștii de Târg.

Viceprimarul comunei, Vasile Giurea, este acuzat de un localnic că i-a aplicat mai multe lovituri de pumn în față și că i-a spart telefonul, după ce acesta i-a reproșat edilului că nu dă drumu la apă pe conductă.

În replică, viceprimarul recunoaște incidentul, dar susține că nu a apucat să-l lovească pe cetățeanul respectiv, pe care îl acuză că l-a înjurat și că udă solariile de legume, provocând criza apei în comună.

Sâmbătă seară, mai mulți localnici au cerut socoteală conducerii primăriei Filipeștii de Târg pentru că nu aveau apă.

La fața locului a ajuns și viceprimarul comunei, Vasile Giurea, care, pe fondul disputelor verbale, a devenit violent.

Costin Chirilă, unul dintre sătenii care au participat la protestul ad-hoc, susține că a fost lovit în față de viceprimarul Giurea, cu pumnul, care i-a spart și telefonul mobil.

Incidentul a fost filmat de mai mulți martori, care au sunat la 112.

Victima viceprimarului a declarat ce i s-a întâmplat:

”Aseară, am ajuns acasă, după o zi de muncă, plin de praf și am constatat că nu avem apă, așa cum se tot întâmplă de multă vreme. Am vorbit cu mai mulți săteni și ne-am adunat vreo 20 de inși la Polița Locală să cerem să dea drumu la apă. Acolo a ajuns și viceprimarul Vasile Giurea, care pe fondul consumului de alcool, a devenit violent.

Mi-a aplicat mai multe lovituri de pumn în față și mi-a spart telefonul. Am avut noroc cu mai mulți oameni, care l-au ținut să nu mă omoare efectiv. Mi-a reproșat că de ce ud legumele din solar, dar eu din asta trăiesc. Plătesc apa, luna trecută vreo 12 milioane de lei vechi, nu o fur. Chiar și așa, ăsta e motiv să mă bată vicele?” susține Costin Chirilă.

Chirilă a făcut plângere la Poliție împotriva viceprimarului, pe care îl acuză că și după incident s-a dus acasă la el și i-a speriat familia: ”M-a amenințat că-mi taie apa. Abia aștept să o facă”.

 

sursa: observatorulph.ro