Primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi, zis și Costelaș, a fost în centru atenției DNA, după ce, soția lui, Rosina Negoi, prin firma ei de construcții, Marcogen Odaile SRL Puchenii Mari, prelua lucrările publice din comună.

Afacerile familiei Negoi au prosperat în acea perioadă.

Concret, “Costelas” a intrat în atenția Consiliului Local după ce s-a arătat interesat să repare școala pe bani publici iar contractul pentru lucrări să fie acordat unei firme anume.

Este vorba despre societatea la care soția lui Negoi, Rosina Negoi, este administrator și anume Marcogen Odaile SRL Puchenii Mari.

 Această firma are ca profil de activitate comercializarea de materiale de construcții. Incredibil, dar cifra de afaceri a acestei societăti este de 12,3 MILIOANE de lei, adică aproximativ 3 milioane de euro! Suma este fabuloasă, ținând cont de faptul că Marcogen SRL a încheiat contracte doar în Puchenii Mari.

Potrivit statisticilor economice, firma a înregistrat profituri uriașe in 2008, iar in 2015 a avut o noua creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri, chiar inaintea alegerilor parlamentare.

Constantin Negoi, în ciuda problemelor legale, va candida pentru un nou mandat de primar al comunei Puchenii Mari, din partea PNL.