Demisia deputatului Dan Rădulescu din USR Prahova s-a lăsat cu scandal.

Conducerea USR Prahova, în frunte cu Cristian Apostol, candidatul USR pe lista de consilieri județeni, îl acuză pe deputatul Dan Rădulescu că a plecat fără să-și plătească contribuția stabilită prin statutul partidului.

Conform conducerii USR Prahova, Dan Rădulescu are de achitat suma de 6000 lei.

În urma acestor acuze, Dan Rădulescu a declarat:

”Cu privire la afirmațiile Domnului Cristian Apostol, membru al Biroului Județean USR Prahova și candidat la funcția de consilier județean aș dori să precizez următoarele:

În primul rând, solicit pe aceasta cale, în mod oficial, „balanța contului” pe care o are dânsul, de atunci, de când am plecat din partid. Țin să menționez faptul că nu am împrumutat bani de la partid, nu am contractat servicii și nu am achiziționat bunuri prin intermediul acestuia și nici nu am angajat plăți în numele filialei.

În al doilea rând, in ceea ce privește situația cotizațiilor, menționez faptul că valoarea contribuției lunare pentru fiecare parlamentar a fost majorata printr-o decizie a biroului național, care a survenit după momentul alegerii mele în Parlamentul României. Astfel, ea nu a fost o obligație care a condiționat obținerea mandatului meu. Refuzul de a plăti cotizația în ultimele luni în care am fost membru s-a datorat motivelor pentru care am și decis sa părăsesc USR-ul.

În opinia mea, în cadrul partidului exista o lipsa de transparență în ceea ce privește cheltuielile iar desemnarea în funcții interne si externe s-a făcut în ultimul timp după criterii discutabile, care nu au vizat cu prioritate meritocrația și capacitatea acestor persoane de a servi interesul cetățenilor.

Având în vedere faptul că administrarea contribuțiilor membrilor din cotizații are legătura cu ambele aspecte, am decis să nu mai plătesc aceasta cotizație și am părăsit partidul.

În ceea ce-l privește pe domnul Apostol, consider că afirmațiile domniei sale sunt grave, îmi prejudiciază imaginea publică și, din acest motiv, îmi rezerv dreptul legal de a-l acționa în instanță. Vă mulțumesc!”